Un egoist ce-și plânge de milă: Mircea Cărtărescu
Motto:
Trădarea este negarea ideii de câine.
Trădarea nu poate exista fără un stăpân și fără darul mușcatului.
Câinele mușcă pentru a-și apăra stăpânul. Trădătorul își mușcă stăpânul.
Sentimentul asociat trădării este ura. Fidelitatea este înfrățită cu iubirea. De aceea trădătorii sunt condamnați la moarte iar statornicii la confirmări repetate.
M-am tot întrebat ce vise negre l-or teroriza pe Mircea Cărtărescu de nu s-a putut înfrâna să scrie delirantul articol pe care l-am comentat în postarea mea anterioară. Spaima lui, ca de apocalipsă, de perspectiva unei schimbări politice probabile și democratice după alegerile din 9 decembrie, seamănă mai degrabă cu o reacție de trădător surprins asupra faptei, capturat și supus judecății sumare, în pragul pronunțării sentinței, decât cu o atitudine de minte limpede,  în slujba binelui.
Dar pe cine să fi trădat Mircea Cărtărescu din moment ce stăpânu-i binecunoscut și autodeclarat „cititorul său fidel” este chiar Traian Băsescu? Pentru care poetul scrie și suspină, suferă și lăcrămează elegiac?
Trădarea este triunghiulară. Poveste în trei. Orice triunghi se poate înscrie într-un cerc și orice cerc poate fi parcurs în două sensuri: orar sau trigonometric.
Dacă în sens orar ne înfundăm încercând să găsim explicații pentru frica disproporționată a domnului Cărtărescu în raport cu amenințările realității de peste o lună, s-o luăm trigonometric și să căutăm răspunsul la următoarea întrebare: de pedeapsa cui s-o teme acest bine cuibărit clocitor de ouă portocalii din moment ce (cu)tremurul său terifiant ne duce cu gândul la nevroze de trădător iar el nici vorbă să-și fi trădat stăpânul, adică pe Traian Băsescu?
E limpede că se teme de pedeapsa celor ce ar urma să vină la putere. Dar aceștia, statistic și, din nou, democratic vorbind, reprezintă poporul. Într-o majoritate ce se prefigurează a depăși toate recordurile.
Să deducem din asta că, de fapt, Mircea Cărtărescu este tetanizat de perspectiva de a fi judecat de chiar propriul său popor?
Să aibă Mircea Cărtărescu sentimentul că și-a trădat poporul preacurvind cu o putere venerică? Să-l recunoască, adică, pe acesta, de stăpân adevărat? Pe poporul român?
Dacă ar fi un artist autentic, o asemenea tulburătoare revelație ar trebui să-l cuprindă mai devreme sau mai târziu. „Vocea sângelui” cum ar spune unii, ar fi cazul să triumfe și să împingă la pubela deșeurilor toxice frivola sa slăbiciune față de privilegiile trădării.
Tare mi-e teamă însă că, mai presus de a fi un artist autentic, Mircea Cărtărescu este un om vanitos care ține mai mult la încropelile sale egoiste decât la drama reală a poporului din care își trage seva.
Iar, in acest caz, toată explicația mea de mai sus cade.
Probabil că Mircea Cărtărescu nu va accepta nicicând să-și explice sudorile reci de acum prin recunoașterea păcatului de a-și fi trădat poporul în vremi de restriște; el va încerca să ne convingă că o virtute îl împinge spre astfel de angoase, virtutea de a fi de partea unui bine pe care doar o tagmă îngustă de inițiați, căreia îi aparține, îl poate sesiza și înțelege.
Mircea Cărtărescu rămâne același îndrăgostit de sine și de confortul său tutelar, care era și pe vremea lui Ceaușescu. Așa cum atunci nu asculta Europa Liberă dar pretindea că înțelege lumea din jurul său, pe care, de fapt, o disprețuia, la fel și azi nu ascultă vaietul ieșit din 7 milioane de piepturi dar dă cu frenezie  lecții de bună purtare și vrea să fie ascultat pentru că, nu?, el este autorul de pe noptieră.
https://www.conteledesaintgermain.ro/un-egoist-ce-si-plange-de-mila-mircea-cartarescu/06-11-2012Editorialecartea de pe noptiera,Europa Libera,Mircea Cartarescu,tradare,Traian Basescu,vocea sangeluiMotto: Trădarea este negarea ideii de câine. Trădarea nu poate exista fără un stăpân și fără darul mușcatului. Câinele mușcă pentru a-și apăra stăpânul. Trădătorul își mușcă stăpânul. Sentimentul asociat trădării este ura. Fidelitatea este înfrățită cu iubirea. De aceea trădătorii sunt condamnați la moarte iar statornicii la confirmări repetate. M-am tot întrebat...Contele de Saint Germain de Saint Germainsaintgermain66@yahoo.comAdministratorContele de Saint GermainComentarii prin Facebook:
CRISTIAN PREDA „“ IMAGINEA VIE A PROSTIEI: http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2012/11/08/cristian-preda-imaginea-vie-a-prostiei/.
Am zâmbit citind acest articol al CdSG.Săracul Cărtărescu,oare merita el toate aceste adjective precum trădător,egoist,orgolios,fricos,vanitos?Ca părere,un creator,un artist nu poate fi analizat rațional sau dialectic.Toate criticile asupra operei sau ale creatorului ei sunt inoperante,sunt lovite de nulitate.Fiindcă un creator NU este rațional în actul creației.Generalizând,toți marii creatori sunt oarecum anormali,ei au un alt simț(poate divin…) de percepție a existenței lumii și al propriului „eu”.Ei lucrează cu alte idei,sentimente,valori,etc decât omul comun;din acest punct de vedere,un creator este anormal psihic.Creația este un moment de criză existențială a personalității,imposibil de tratat rațional.Creatorul,ca individualitate,este și înger și demon în același timp,cu chinurile sufletești aferente.Ei,creatorii,știu că NU sunt ca ceilalți,că sunt loviți de aripile geniului dar și de slăbiciunile omenești de tip demonic.De aceea ei trebuie iertați așa cu sunt și ajutați să existe pe lumea asta.
Nu are importanță ce scrie Cărtărescu ca jurnalist(și Eminescu a scris multe inepții jurnalistice).Pentru opera lor trebuie acceptați așa cum sunt ca oameni,ba chiar trebuie ajutați și protejați.
Aș fi foarte fericit dacă M.Cărtărescu ar lua Nobelul pentru Literatură.Eu personal,dacă aș avea această putere,aș face orice pentru a-l lua.Fie și numai pentru primele două volume ale „Orbitor”-ului.Păcat că a ratat volumul 3,nu a putut să mai rămână în transa metafizică în care scrisese primele două volume.
Daca amfitrionul nostru este cel putin la fel de enigmatic precum Contele de Saint Germaine iata si Mircea Cartarescu este o prelungire a personalitatii Charles Baudelaire ….
Surprinzatoarele similitudini indica tragismul artistului in raport cu societatea , ingratul si nepriceputul consumator de icre pe marginea tarabei ….
Nostalgia si Levantul dar si Orbitor , Visul chimeric si Travesti s-au nascut cu greu din suferinta si oferite cu m a r i n i m i e publicului obisnuit cu rutina mediocrului .
Insa , acum in Era Informatiei , un public din ce in ce mai numeros s -arata extrem de preocupat de celebrul Cartarescu care a devenit un ambasador cultural roman , pe persoana fizica ….