Din falsificare în falsificare
Totul pleacă de la precedentul creat la alegerea Clotildei în 2020. Când o astfel de hoţie scandaloasă, filmată în direct, este tolerată de nişte instituţii ale statului partizane şi corupte, înseamnă că se poate! Şi că se va mai putea! Istoria se repetă! (mai mult…)
Păzea, a deraiat experimentul!
E clar că nu mai ştim de noi. Părem a fi în pielea noastră, cu capul la purtător, când, de fapt, am ajuns nişte biete marionete, nu pe aţe ci pe şine, cărora le dictează traseul un acar IT-ist dintr-un dispecerat tapetat cu monitoare. (mai mult…)
Referendumul lui Nicuşor
Practic acest referendum propune, la nivelul administrării Bucureştiului, o trecere de la descentralizare la centralizare. (mai mult…)
Discreditarea creierului uman
Discreditarea creierului uman pare a fi unul dintre obiectivele majore ale asaltului inteligenţei artificiale la care asistăm în ultima perioadă. Dar, dacă este aşa, înseamnă că AI a cucerit deja teritorii de influenţă în care să decidă singură, exclusiv în interesul ei, obiective de putere absolută. (mai mult…)
Alegerile din SUA: ce nu ştim atârnă mai greu decât ce ştim
Presa de după aceste alegeri este copleşită mai mult de sentimente decât de informaţii. Mirarea, stupoarea, perplexitatea şi-au pierdut cota de piaţă prin expunere excesivă. (mai mult…)