Iconograful Cărtărescu
 Scris pe 06 aug. 2010 Nivelul unei inteligențe este dat și de capacitatea ei de a nu se lăsa manipulată. Mircea Cărtărescu reproduce identic cronica homericei lupte a președintelui Băsescu cu hidra tricefală Vântu, Voiculescu, Patriciu, evident în varianta propusă de propaganda portocalie. O fi asta o formă de gândire proprie? O fi un fund de sac? O fi un dumicat înghițit pe nemestecate de prea multă foame de legendă? Autorul are totuși o contribuție originală în acest panegiric elegiac: rolul de Little Boy al bilețelului lui Tăriceanu lansat de Enola Gay Udrea. Acest bilețel i-ar fi creat președintelui o dilemă morală, declanșând intransigența acestuia, cu orice risc politic, față de mafie și mafioți. Explicația ar putea fi înghițită, la limită, cu o tăcere condescendentă, într-un forum dedicat iconografiei selectiv - ditirambice a epocii Băsescu. Drastic selectivă însă, deoarece ar presupune ignorarea unor contraexemple, celebre prin gravitate și lipsă…
Andrei Pleșu și umbrele sale
 (Comentariu postat la articolul publicat de Andrei Pleșu în Dilema Veche din sub titlul " Ce nu trebuie să spună un președinte", ce poate fi citit accesând linkul ) Textele lui Andrei Pleșu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozității lor. Dar în același timp și incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă. Articolul de față dezvoltă curiozități din acest registru. Aplică tușe gri pe portretul până acum solar al președintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar niște cearcăne afectuos plasate sub doi ochi triști propuși compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleșu îl completează periodic prin editorialele sale. De aceea nu mă entuziasmez. Deși tentația există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse…
De ce procedează Andrei Pleșu astfel?
 Scris în 29 sep. 2010 Andrei Pleșu apare azi în presa scrisă printr-un articol în Adevărul și printr-un interviu în Ev. Z. Prima parte a comentariului meu se referă la articolul din Adevărul. Andrei Pleșu este un prea abil  jongleur stilistic, un trăitor din cuvinte prea hârșit în obținerea de efecte subtile din punctuație sau topică, pentru a putea fi bănuit de lipsă de intenție atunci când, în articolul de azi, face următoarea înșiruire după cum urmează și nu altfel: ""žJavră ordinară", "žbătrîn marinar hoț", "žcancer", "žporc ordinar", "žderbedeu", "žguzgan", "žmaimuță", "žlinge preșuri", "žțigancă împuțită", "žgăozar"". Dânsul nu exemplifică diacronic, în ordinea istorică a apariției celebrelor formulări, ci exact pe dos, pervertind în mod suspect cauzalitatea. Altfel spus, prin ordinea propusă pare a încerca să golească de semnificații realitatea (importantă pentru orice construcție obiectivă) că întâi a fost vocea ultramediatizată a unui mereu același om, a președintelui nostru războinic…
Am fost in Infern, l-am țesălat pe Scaraoțki!
 (Comentariu postat la editorialul publicat de Andrei Pleșu în Adevărul din 18 aug. 2010) Cu o lună în urmă ii postam domnului Plesu, pe forum, parte din comentariile ce urmează. Nu știu dacă l-au influențat, nici măcar dacă le-a citit. Constat însă în articolul de azi o încercare, parcă, de inițiere a unui ritual de exorcizare, pe care vreau să o salut. Nu este, cum ar fi visat fundamentaliștii, un icnet atavic de tip « piei Satana », nici o incantație a moliftelor Sf. Vasile cel Mare ci mai de grabă o colocvială delimitare, foarte grijului formulată pentru a nu stârni. Chiar și asa, chiar si fara titlul propus de mine, Andrei Pleșu dovedește instinct al istoriei. Postumitatea nefiindu-i indiferentă, iată că alocă timp în opera sa antumă susținerii unor adevăruri neconjuncturale în funcție de care, știe, va fi evaluat și glosat în contumacie. Am fost in Infern, l-am țesălat pe…
Alina Mungiu „“ o lucidă nehotărâtă
 (Comentariu postat la articolul publicat de Alina Mungiu Pippidi în RL din 28 oct. 2010 sub titlul "Sexul stenogramelor și sensul moțiunii", ce poate fi citit accesând linkul ) În situația deplorabilă și exponențial degradabilă în care a fost adusă România în ultimii ani, comparabilă cu o stare de război, ce se așteaptă de la elite este ieșirea din ambiguitatea analizelor prolixe, călduțe, confortabile și asumarea riscului de a alege una din tabere. Ne-am săturat de evaluările calitative care semnalează existența binelui și răului de ambele părți ale baricadei, cu un efect toxic împăciuitorist, de aneantizare. Vrem evaluări cantitative: dacă nu unde e mai mult bine, măcar unde e mai puțin rău. Pentru că binele și răul suportă grade de comparație, au intensități măsurabile, pot fi puse în balanță. Formulați undeva, încurajator ca diagnostic deci ca șanse de găsire a unui tratament corect, o observație remarcabilă în sensul așteptărilor…
Cotidianul ca muza
 (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Național, , sub titlul " Scrisoare către urmașii mei", ce poate fi citit accesând linkul ) AP a folosit, toată viața sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, țară, viață, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanșat în el arce electrice capabile a electrocuta emoțional întregi categorii sociale. Procesul său de creație începea prin căutarea unui stimul care să-i declanșeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând și părți de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul…
Complexe de travestit la V. Tismăneanu
 (Scris pe 28 iulie 2010 dar valabil în continuare și aplicabil întregii sale jurnalistici.) are complexe de travestit. Vrea să pară altceva decât este dar nu cutează la transformări radicale pentru a spori iluzia. Doar n-o să-și facă, de dragul veridicitatății, traumatizante operații estetice și imprevizibile tratamente hormonale. Las"™ că merge și-așa ... crede că dacă se ascunde în ceața lumii virtuale generată de scrisul său halucinogen poate crea exclusiv din vorbe iluzia ce și-o dorește, convingându-i pe cititori, după bunul său plac, să-i accepte viziunile. Uită însă că pentru asta îți trebuie talent și oarecare conivență din partea acestora, condiții care, pentru a se întruni, nu ascultă de simpla dorință a autorului. Principala frustrare a domnului este generată de totala lipsă de credibilitate a demonstrațiilor pe care le însăilează. Vrea să se legitimeze intelectual de elită al spațiului public. Nu este insă capabil să producă valoare ideatică la…
Un articol ca o autoaccidentare
 (Comentariu postat la un articol publicat de Sorin Ioniță în EVZ din 22 mai 20100 Un articol ca o autoaccidentare: gândit penibil, scris jalnic. Domnul Ioniță, altfel o prezență PDL-istă atipică prin faptul că reușește să mai fie și el însuși uneori, simte nevoia sa ne anunte în stilul său nazal - academic ca a venit vacanta. Adică pauză la gândire, pauză la logică. Nu voi comenta scriitura mai mult decât spunând că este o însăilare plină de locuri comune, cu metaforițe de alfabetizare ilustrată (sfintele moaște, fata morgana, cal de bătaie) lipsite, în context, de orice supliment ideatic. Adevărata nonvaloare a textului o dă conținutul. Să începem cu chiar subtitlul bolduit: "De vreo lună încoace, tot felul de comentatori, politicieni lipsiți de ocupație și alți oameni de bine strigă că tăierile de cheltuieli nu-s de ajuns pentru a echilibra bugetul pe termen lung; se cere urgent alături de…
Trăgătoarea, girofarul și ambasadorii
 (Postare la articolul publicat în EVZ din 24 sep. 2010 de M. Cărtărescu, intitulat "Ce nu merge?". Articolul a fost scos din arhiva EVZ, singurul link găsit cu referire la el fiind ) (În limbajul șutilor, "trăgătorul" este cel care fură efectiv, "girofarul" cel care ține de șase iar "ambasadorul" complicele) Așa cum nemții sunt visceral disciplinați iar britanicii spiritual conservatori, românii par a fi cromozomial hoți. Adică prin genă. Ceea ce a făcut "trăgătoarea" Roberta Anastase și "girofarul" Sever Voinescu reprezintă o tentativă de validarea implacabilă, de sub togile celei mai galonate instanțe, a acestui presupus adevăr infamator. Trăgătoarea și girofarul nu sunt nici pe departe țigani scoși la ciordeală de seceta din beregăți, nici eșuați decompensați ai epocii de tristă amintire; ei reprezintă rezultatul reformei Băsescu la nivel de cadre, noul val, speranța României de regenerare după mortificarea comunistă. Tineri, frumoși, școliți, modelați în orfismul nobilelor elanuri…
Incomensurabilul tupeu al dlui. Tismăneanu
 (Comentariu postat la articolul lui V. Tismăneanu din EVZ, 14 iulie 2010, intitulat "Intelectualii publici și puterea", ce poate fi citit accesând linkul ) Când evadează din "patria mică"  incognito și cu batista la nas, pentru a prospecta, în patria mare, forumurile generate de ideile lor, "Ãntelectualii publici" de la Ev. Zilei sunt, în ultima vreme, tot mai des invitați în plin rafting metafizic,  de un popor cititor care nu-i merită. Dacă și pe teren propriu fanii îi fluieră, în condițiile în care și-au pus ghetele cu crampoane anticomuniste și tricourile portocalii cu chipul sponsorului ambutisat,  înseamnă că "exponenții extremelor (aliați, iată, într-un baroc nociv, agresiv și ignobil)" și-au atins scopul. Iar lor, intelectualilor publici care "prețuiesc contactul cu puterea" , nu le mai rămâne decât să-și accepte în continuare martiriul de "a rezista valurilor de calomnii, insinuări și invective", asediați în citadelele lor antifonate cu o elitistă nesimțire…