IN MEMORIAM „“ Adrian Paunescu
Vulnerabilitatea ca drog După revoluție, AP s-a trezit bombardat cu note de plată morală pentru excesele poetului considerat de curte. Într-un celebru pamflet, Gabriel Liiceanu îl includea pe lista principalilor destinatari ai "Apelului către lichele". Vulnerabil la lapidări precum anterior la osanale, AP a căzut. Repetat. Niciodată însă în genunchi.  Ridicările i-au fost lente și incomplete. Povara recursului la trecut, activată de inamicii săi ori de câte ori încerca să cucereasca prezentul, părea implacabilă ca o fatalitate. Până când poetul a aflat că s-ar putea să moară curând. A scris, deprimat, un articol de om învins. Pe forumul acelui articol am postat un comentariu intitulat "Cotidianul ca muză" (vezi articolul pe blog) pe care îl încheiam astfel: "Rareori în viață ți se oferă a doua șansă. Lupta cu prima dictatură se pare că ai pierdut-o. Reabilitează-te, nemurește-te, căștigând-o pe aceasta, cu a doua dictatură." Nu știu dacă mesajul meu…
Ce să nu facă viitorul ginere
(Comentariu la articolul lui M. Cartarescu publicat pe data de 05 nov. 2010 in EVZ sub titlul " Mica dictatura din PNL", care poate fi citit accesand linkul ) Motto: Să n-o bată, să n-o-njure, Să nu bea și să nu fure. Iar ibovnică de-și ia, Să n-o afle nimenea! Pentru Mircea Cărtărescu poporul român nu există decât ca un personaj colectiv amorf, fără chip, fără trăiri, fără nevoi. Se referă la el rar, cu răceală statistică, Â așa cum s-ar încrunta la o specie de buruieni ce abuzează nepermis de cernoziomul patriei, îngrășat și de valoroasele sale producții copro, cum ar fi editorialul de azi. Nu aceeași atitudine ca față de figurantul popor român o are Cărtărescu atunci când vine vorba de relieful patriei. După cât de zglobiu bate câmpii în această ultimă subproducție, e clar că nu doar a căutat etnobotanice dar le-a găsit și chiar degustat. Cu o…