Andrei Pleșu „“ cenzor de curte noua
 (Publicat la data de 27 octombrie 2010) "Dilema veche", sub autocratica păstorire a ayatolahului Pleșu, a introdus în ultima vreme o cenzură paranoică, de-a dreptul fundamentalistă, asupra mesajelor forumiștilor. Sectarismul cu pretenții elitiste practicat aici își atinge apogeul derizoriului atunci când un gângav administrator al forumului iese să răspundă nemulțumiților, într-o gramatică reinventată, cum că textele lor nu au valoare ideatică și literară și, de aceea, sunt rejectate. Să mori de râs pe mâna cui au ajuns judecățile de valoare și de etică. Această revistă, pe vremuri onorabilă, a ajuns azi tribună, paravan și înălbitor pentru infractori dovediți precum Sever Voinescu, de care nu ai voie să te atingi nici măcar cu o ironie, pentru că se află sub înalta protecție a falangei cotrocenisto "“ intelectualistă girată de PLPC (Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Cărtărescu).
Apel către livrele
 (Comentariu postat la articolul publicat în EVZ din 19 august 2010 de Vlad Stoicescu și intitulat " Asasinul de la Cotroceni". Puteți citi articolul accesând linkul ) Motto Ard ofrandă pruncii țării. Noi, ca telespectatorii. Președintele ce face? Președintele se tace! Au trecut trei zile și patru morți iar președintele nostru jucător tace. Probabil că este în concediu și nu poate fi deranjat. Sau trebuie să promulge niște legi importante și nu are timp de bagatele. Ca la inundații. Ar fi putut să vorbească un minut, din buncărul lui securizat dacă în lume îi e frică să mai iasă. Să-și exprime atât: compasiunea. Să ne mai arate o lacrimă, din ochiul "albastru ca un bob de piper", ca pe vremea când îl plângea pe Stolo. Să ne dea o speranță că încă îi mai pasă, că ceea ce se spune despre el, cum că ar fi început să urască…
Înalta tensiune a stării de avarie
 (Comentariu postat la articolul publicat de M. Cărtărescu în EVZ din 20 aug. 2010 sub titlul "Uciderea pruncilor", articol ce poate fi citit accesând linkul #comentarii ) Mircea Cărtărescu este genul de scriitor care scrie bine atunci când cineva sau ceva îl scoate din echilibrul călduț al rutinei supraviețuirii convenabile. Suferința îi alimentează acumularea secată de la ultima deversare, revolta îi deschide vanele. Este brusc decuplat de la meschinele baterii de 1,5V cu care funcționează în regim normal de robot social, pentru a fi branșat la înalta tensiune a stării de avarie, adică a grației artistice în cazul său. Editorialul de azi o demonstrează. Am sperat să fie așa de fiecare dată când, indignat de însăilările sale subliterare și partizan - oportuniste din această margine de pagină, l-am comentat vehement "“ critic. Acum îl laud. Cu aceeași bună credință cu care l-am criticat. Această mărturie a sa reușește, pe…
Iconograful Cărtărescu
 Scris pe 06 aug. 2010 Nivelul unei inteligențe este dat și de capacitatea ei de a nu se lăsa manipulată. Mircea Cărtărescu reproduce identic cronica homericei lupte a președintelui Băsescu cu hidra tricefală Vântu, Voiculescu, Patriciu, evident în varianta propusă de propaganda portocalie. O fi asta o formă de gândire proprie? O fi un fund de sac? O fi un dumicat înghițit pe nemestecate de prea multă foame de legendă? Autorul are totuși o contribuție originală în acest panegiric elegiac: rolul de Little Boy al bilețelului lui Tăriceanu lansat de Enola Gay Udrea. Acest bilețel i-ar fi creat președintelui o dilemă morală, declanșând intransigența acestuia, cu orice risc politic, față de mafie și mafioți. Explicația ar putea fi înghițită, la limită, cu o tăcere condescendentă, într-un forum dedicat iconografiei selectiv - ditirambice a epocii Băsescu. Drastic selectivă însă, deoarece ar presupune ignorarea unor contraexemple, celebre prin gravitate și lipsă…
Andrei Pleșu și umbrele sale
 (Comentariu postat la articolul publicat de Andrei Pleșu în Dilema Veche din sub titlul " Ce nu trebuie să spună un președinte", ce poate fi citit accesând linkul ) Textele lui Andrei Pleșu degajă energie pozitivă. Asta, în bună măsură, datorită luminozității lor. Dar în același timp și incită, proiectând când trebuie umbre subtile, care nasc un fel de voluptate voaieristă. Articolul de față dezvoltă curiozități din acest registru. Aplică tușe gri pe portretul până acum solar al președintelui. Ne vom da seama dacă sunt ceea ce par sau doar niște cearcăne afectuos plasate sub doi ochi triști propuși compasiunii, doar atunci când timpul ne va permite accesul la întreg tabloul pe care domnul Pleșu îl completează periodic prin editorialele sale. De aceea nu mă entuziasmez. Deși tentația există. Pentru că ar fi suficient, de exemplu, un addendum prin care autorul să ne asigure că, în pofida atâtor spuse…
De ce procedează Andrei Pleșu astfel?
 Scris în 29 sep. 2010 Andrei Pleșu apare azi în presa scrisă printr-un articol în Adevărul și printr-un interviu în Ev. Z. Prima parte a comentariului meu se referă la articolul din Adevărul. Andrei Pleșu este un prea abil  jongleur stilistic, un trăitor din cuvinte prea hârșit în obținerea de efecte subtile din punctuație sau topică, pentru a putea fi bănuit de lipsă de intenție atunci când, în articolul de azi, face următoarea înșiruire după cum urmează și nu altfel: ""žJavră ordinară", "žbătrîn marinar hoț", "žcancer", "žporc ordinar", "žderbedeu", "žguzgan", "žmaimuță", "žlinge preșuri", "žțigancă împuțită", "žgăozar"". Dânsul nu exemplifică diacronic, în ordinea istorică a apariției celebrelor formulări, ci exact pe dos, pervertind în mod suspect cauzalitatea. Altfel spus, prin ordinea propusă pare a încerca să golească de semnificații realitatea (importantă pentru orice construcție obiectivă) că întâi a fost vocea ultramediatizată a unui mereu același om, a președintelui nostru războinic…
Am fost in Infern, l-am țesălat pe Scaraoțki!
 (Comentariu postat la editorialul publicat de Andrei Pleșu în Adevărul din 18 aug. 2010) Cu o lună în urmă ii postam domnului Plesu, pe forum, parte din comentariile ce urmează. Nu știu dacă l-au influențat, nici măcar dacă le-a citit. Constat însă în articolul de azi o încercare, parcă, de inițiere a unui ritual de exorcizare, pe care vreau să o salut. Nu este, cum ar fi visat fundamentaliștii, un icnet atavic de tip « piei Satana », nici o incantație a moliftelor Sf. Vasile cel Mare ci mai de grabă o colocvială delimitare, foarte grijului formulată pentru a nu stârni. Chiar și asa, chiar si fara titlul propus de mine, Andrei Pleșu dovedește instinct al istoriei. Postumitatea nefiindu-i indiferentă, iată că alocă timp în opera sa antumă susținerii unor adevăruri neconjuncturale în funcție de care, știe, va fi evaluat și glosat în contumacie. Am fost in Infern, l-am țesălat pe…
Alina Mungiu „“ o lucidă nehotărâtă
 (Comentariu postat la articolul publicat de Alina Mungiu Pippidi în RL din 28 oct. 2010 sub titlul "Sexul stenogramelor și sensul moțiunii", ce poate fi citit accesând linkul ) În situația deplorabilă și exponențial degradabilă în care a fost adusă România în ultimii ani, comparabilă cu o stare de război, ce se așteaptă de la elite este ieșirea din ambiguitatea analizelor prolixe, călduțe, confortabile și asumarea riscului de a alege una din tabere. Ne-am săturat de evaluările calitative care semnalează existența binelui și răului de ambele părți ale baricadei, cu un efect toxic împăciuitorist, de aneantizare. Vrem evaluări cantitative: dacă nu unde e mai mult bine, măcar unde e mai puțin rău. Pentru că binele și răul suportă grade de comparație, au intensități măsurabile, pot fi puse în balanță. Formulați undeva, încurajator ca diagnostic deci ca șanse de găsire a unui tratament corect, o observație remarcabilă în sensul așteptărilor…
Cotidianul ca muza
 (comentariu postat la articolul lui A. Păunescu, publicat în Jurnalul Național, , sub titlul " Scrisoare către urmașii mei", ce poate fi citit accesând linkul ) AP a folosit, toată viața sa de poet, cotidianul ca muză. 90% din poezia lui este reportaj transfigurat. Teme umane, dragoste, parinti, țară, viață, moarte, transformate de oameni mediocri în locuri comune, au declanșat în el arce electrice capabile a electrocuta emoțional întregi categorii sociale. Procesul său de creație începea prin căutarea unui stimul care să-i declanșeze tumultul interior. Avea o capacitate rarissimă de a amplifica apoi acest tumult până la infernale presiuni creatoare, capabile a agrega elemente altfel instabile împreună. Din toată această alchimie răbufnea în afară poemul sau volumul de poeme, uneori înglobând și părți de placentă dar asta e o altă poveste. Urma depresurizarea trupului, întoarcerea într-o normalitate pe cât de confortabilă pe atât de sterilă, apoi un nou stimul…
Complexe de travestit la V. Tismăneanu
 (Scris pe 28 iulie 2010 dar valabil în continuare și aplicabil întregii sale jurnalistici.) are complexe de travestit. Vrea să pară altceva decât este dar nu cutează la transformări radicale pentru a spori iluzia. Doar n-o să-și facă, de dragul veridicitatății, traumatizante operații estetice și imprevizibile tratamente hormonale. Las"™ că merge și-așa ... crede că dacă se ascunde în ceața lumii virtuale generată de scrisul său halucinogen poate crea exclusiv din vorbe iluzia ce și-o dorește, convingându-i pe cititori, după bunul său plac, să-i accepte viziunile. Uită însă că pentru asta îți trebuie talent și oarecare conivență din partea acestora, condiții care, pentru a se întruni, nu ascultă de simpla dorință a autorului. Principala frustrare a domnului este generată de totala lipsă de credibilitate a demonstrațiilor pe care le însăilează. Vrea să se legitimeze intelectual de elită al spațiului public. Nu este insă capabil să producă valoare ideatică la…